George Safta

Sunt ceea ce aleg sa fiu!

Archive for the tag “prieteni”

Cuvinte pentru suflet

În timp ce citiți aceste cuvinte, încercați să le simțiți.

Gânduri. Vise. Speranţe. Fapte. Idei. Rime. Aer. Adrenalină. Distracţie. Ritm. Timp. Prieteni. Soare. Cer. Iubire. Mister. Flori. Sentimente. Ardoare. Unitate. Credință. Onoare. Principii. Realizări. Frumusețe. Complementaritate. Muză. Idilia. Serenadă. Creativitate. Adaos. Calm. Diversitate. Familie. Siguranță. Pasiune. Fericire.

Și ca adaos, o mică poezie compusă de mine

Oare destinul a vrut ca noi să ne vedem?
Oare tu ești cu adevărat cea pe care vreau să o chem,
Pe care vreau să o strâng în brațe și să o alint,
Celei care să îi spun că o iubesc fără să mint?
Nu știu nimic din toate astea, știu că nu vreau lucruri ce se sting,
Eu spun că iubirea nu are limite când două suflete se ating.
Încă încerc să îmi dau seama dacă mă plăci cu adevărat,
Sau totul este un vis neînsemnat.
Dacă vrei în brațe să ne luăm,
În sentimente să ne îmbrăcăm și de toți și toate să uităm,
O să încerc printre stele să te găsesc,
Să te ating și să îți spun tot ce gândesc,
Cum că așa ne-a fost destinat,
Sau cum, că poate tot ce am scris aș fi vrut să fie adevărat.

Cuvintele au o putere enormă. Folosiți-vă de ele!

O seară plăcută, și să auzim numai de bine!

Post Navigation