George Safta

Sunt ceea ce aleg sa fiu!

Pain, can’t live without it…

Salut, pregătiţi-vă să fiţi uimiţi!

Acum o săptămană am trecut prin cea mai dureroasă experienţă din viaţa mea. La îndemnurile tatălui am ales să-mi scot amigdalele deoarece devenise o problema majoră.

Toate bune şi frumoase, am ajuns acolo, mi-am făcut analizele şi am aşteptat cuminte pană a 2-a zi când urma să se petreacă marele eveniment. A 2-a zi, fiind chiar 2 noiembrie, am intrat plin de speranţe în sala de operaţie ştiind că în următoarele zile mă voi simţi bine, şi anii urmatori voi putea în sfârşit să beau ceva rece fără probleme.

Pe scaunul de operaţie gândurile din mintea mea au luat cu totul o altă turnură. Doctorul ia un ac  de circa 10 centrimetrii,  il agită precum un hoţ agită pistolul, şi mi-l vâră pe gât unde îmi face anestezie locală. La scurt timp a început să taie, şi parcă regret şi acum. Durerea ce am simţit-0 în acel moment nu cred că poate fi exprimată în cuvinte.  Prin gând îmi trecuse o serie de ideei printre care şi lovirea medicului,  sau să ţip de durere. După vreo 2 minute de chinuri în sfârşit a terminat de scos, şi a spus foarte relaxat ca trecem la urmatoarea. Eu în tot acest timp scuipam sânge şi practic cat am stat să-mi scoată şi cealaltă amigdală mă înnecam cu sânge. Durerea nu a fost la fel de mare ca şi la cealaltă deoarece bănuiesc că între timp şi-ar fi făcut anestezicul mai bine efectul. Îmi pune vreo două tampoane, opreste hemoragia şi mă trimite în salon dar nu înainte să-mi dea indicatii de genul: Nu tuşi, nu înghiţi (tot ce-mi venea în gură trebuia scuipat într-o farfurie sau ceva de genul), nu drege gâtul, nu strănuta pentru că altfel s-ar putea sa revină hemoragia.

Eu am impresia ca ea nu a plecat deloc în acel moment, după vreo două ore de scuipat sânge vine doctorul şi deduce foarte simplu ca hemoragia nu s-a oprit. Hotărât mă duce spre sala de operaţii şi îmi spune foarte calm că voi fi cauterizat. Buimac, chiar nu aveam nici cea mai mică idee despre ce ar putea să însemne asta. După un minut intra doamna asistentă cu o maşinărie în sală şi o leaga la vreo câteva fire, dintre care unul ducea la o placă de metal care mi-a fost pusă sub antebraţul drept cu următoarea afirmaţie : nu ridica mâna de pe placă că altfel te electrocutezi. Speriat am pus antebraţul pe acea placă de parcă s-ar fi contopit cu mâna. Apoi îmi bagă un tampon în gât, mă sterge, şi începe să bage acolo ceva ce semăna cu un electrod care avea vreo doua butoane pe el (şi acesta fiind conectat la masinărie), şi începe să mă cauterizeze prin ardere sau ceva de genul (simţeam o durere puternică ce semăna cu un şoc electric). După vreo 5 minute de cauterizat îmi zice că a închis ce a putut, dar în dreapta nu vrea să se cauterizeze bine şi m-a trimis din nou în salon.

După încă vreo două ore de vegetat şi scuipat ceea ce parea a fi sange vine o doctoră şi-mi spune că ea este medicul de gardă şi m-a întrebat dacă mai sângerez. Văzând că încă mai sângerez mă cheamă în salon şi îmi bagă tampoane pe gât încercând să-şi dea seama de unde îmi curge sânge. Cu toate că i-a luat destul de mult şi m-a durut îngrozitor a găsit locul şi zice usurată: “Gata am găsit locul, hai să mergem în sala de operaţii sa cauterizăm”. În minte mi-a venit direct apartul acela de sudura, şi tortura ce urma să aibă loc. Ajunşi acolo îşi face apariţia maşinăria, acul de 10 centimetrii cu anestezic, şi multe alte chestii de metal. Îmi face injecţia şi trece la treaba. Ca prin minune nu am simţit mai nimic, şi după cam 2-3 minute termină. Mă trimite în salon cu aceleaşi indicaţii şi cu promisiunea că mă voi face bine şi revine în 2 ore să mă verifice. După 2 ore a venit întocmai şi a constatat că nu mai curge sânge. Mi-a spus să beau multă apă (undeva la 2 litrii) pentru a mai reduce din durere. Noaptea ce a urmat a fost destul de grea, abia reuşind să adorm ceva minute.

A 3-a zi m-a consultat, mi-a dat vreo câteva indicaţii şi m-a trimis acasă :).

După o săptămână de dureri în sfârşit am reuşit şi eu să scriu pe blog, iar după  7 banane si 2 iaurturi care le-am consumat în tot acest timp se pare că tot mai am energie sa merg şi la facultate.

Sfat: Nu faceţi această operaţie decât dacă sunteţi obligaţi să faceţi asta.

Cazul meu se întâmplă cam 1 la 100, cine ştie, poate şi tu eşti acel 1 :).

Back to the recovery! Vă pupă tata! Să fiţi iubiţi!

Advertisements

Single Post Navigation

3 thoughts on “Pain, can’t live without it…

  1. lexa mica on said:

    bre ce ti-au casapit aia au fost amigdalele, amigdalita e infectia propriu zisa… oricum mersi pt incurajari :))… si eu o sa fac operatia cand prind o vacanta =))

  2. Urat…sa imi bag pl, era bine daca mentionai spitalul si doctoru. Penibil. Eu m-am operat acu vreo 3 luni cred, la Coltea. Anastezie generala, m-am trezit in salon, am stat cateva ore, m-am dus acasa cu specificatia sa mananc numai inghetata si sa vin sa imi dea nush ce antibiotic. Atat.

  3. lasa ca acum esti mai zvelt… si poti sa te apuci si de opera. ca ai 2 bile in minus :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: